Dimineti lenese

Am o farama de antisocial in mine ce nu ma lasa sa ma incadrez in reguli, programe stricte, ascultat de orice forma de autoritate sau sa ma mint cu un simt al datoriei inexistent ce pare ca functioneaza atat de bine la altii. Vad in jurul meu multi oameni ce muncesc 8-10 ore pe zi, intr-o munca a carei unica satisfactie e salariul lunar, de care oricum au uitat sa se mai bucure. Sau extrema cealalta, lenesi ce se plang non-stop, dar nici nu fac nimic sa le fie mai bine. Eu as vedea partea buna in oricare din variante, desi n-o sa ma adaptez niciodata la trezitul dimineata. Degeaba spun toti marii CEO ca ar trebui sa ne trezim odata cu rasaritul soarelui, pentru a fi eficienti si a prinde cat mai mult din zi. Nu sunt o persoana matinala. Cel mai bine ma simt seara, iar somn inainte de ora 2-3 e o raritate, chiar daca uneori ma trezesc a doua zi la 7.

Sunt doar reflectii intr-o zi lenesa de luni, presarata cu zambete largi si sclipirea unui optimism ce ma-ndeamna la visat...poate aflu si eu pana la urma unde tot alerg in toate visele. Apropo de alergat...de cand m-am mai calmat si nu ma mai implic in mii de activitati simultan, am un chef nebun de activitate fizica. Aveam un dvd cu pilates ce m-a convins sa fac putin sport, chiar si varianta lenesa de acasa. Poate imi iau chiar si bicicleta si role. Dar o sa astept o zi mai insorita pt asta. Pana atunci...noapte buna! Cum spuneam...e doar o zi lenesa de luni, cu pisici, rasfat si filme. Marti o sa fiu mai activa!Promit! :))))))))))

Motanul si posesivitatea

Nu e tocmai o zi de vara, dar eu mai am putin si-mi pun costumul de baie...poate ma bronzez la...bec. Si toate astea pentru ca am auzit un mic zgomot ce a perturbat linistea generala. Afara, pe terasa, e umezeala si o racoare ce ar putea fi chiar placuta pentru cineva ce nu viseaza la plaje exotice si costume de baie. Un fluture de noapte isi intinsese larg aripile si scotea un sunet ciudat, lipit de plasa usii balconului. O imagine spectaculoasa ce ma sperie putin, dar ma si atrage. Si nu inteleg ce legatura au toate astea cu soarele, pana cand ma intorc in casa, si gasesc motanul ce disparuse acum cateva ore, efectiv sforaind, tolanit intr-un fotoliu pe care-l ocupa in intregime. Si asta imi aminteste de asta vara, cand sarea pe balcon si batea la usa, initial zgariind usor plasa, apoi sarind pana sus si dandu-si drumul de acolo, pana jos, cu ghearele infipte in plasa. Doar era teritoriul lui, o usa ce nu putea ramane inchisa in fata aerelor sale regesti. In timp, Pufy cel gri-albastrui s-a indragostit de mine atat de tare incat ma cauta disperat cand nu eram acasa, apoi pleca pe strazi si ma astepta undeva la intersectie. Nu m-am decis inca daca as vrea sa faca asta si un barbat...dar poate ca ce e sweet la un motan, ar putea deveni posesivitate exagerata la un mascul. In special, ca Pufy mai are o chichita. El, ca pisic, nu e nici prea bland, nici prea salbatic, as zice chiar ca tinde spre un aer de "neinteles" capricios pisicesc. Dar innebuneste cand vede un barbat. Pe femei le suporta, singurul element dezaprobator e ca daca vreuna-inafara de mine-sta in fotoliul lui preferat-sare si o impunge initial discret, apoi impinge cu labutele, capul si toti muschii sai pisicesti spre a-i elibera teritoriul si a tranti intrusa fara viza. De barbati nici nu poate fi vorba ca s-ar putea aseza in acel fotoliu-daca n-au vazut niciodata un motan turbat, vor afla pe pielea lor-sau mai bine nu :)) Translatata in lumea umana, aceasta purtare ar putea fi interesanta de la un barbat, dar nu partea fata de alti masculi, ci cea fata de altele :)))))